Iuliana Popa

Poți fi orice îți dorești să fii?

Publicat de Iuliana Popa în Psihoterapie · 20 Septembrie 2021
Tags: ereditate, genetic, factori, mediu, educație, dezvoltare

Ereditatea și mediul în dezvoltarea psihică

Ființa umană se transformă de la naștere, pe tot parcursul vieții, manifestând comportamente din ce în ce mai diversificate și mai eficiente în raport cu nevoile sale adaptative. O multitudine de factori acționează diferit, la diferite niveluri ale structurării și funcționării ființei umane. În literatura de specialitate sunt menționați ca factori ai dezvoltării psihice ereditatea, mediul și educația.

Raportul ereditate-mediu în influențarea dezvoltării psihice a constituit subiectul unor dispute a căror conciliere nu este finalizată nici în zilele noastre. Studiile de specialitate susțin faptul că fiecare aspect al mediului pe care au putut să îl examineze a fost influențat în mod semnificativ de factorii genetici. Contribuția eredității este diferită în raport cu anumite trăsături, astfel că este mai degrabă o variabilă decât o constantă și va fi influențată de condițiile de mediu. În mod similar, în diferite condiții ereditare, contribuția relativă a mediului va fi diferită.

Singura concluzie posibilă pare a fi aceea că atât ereditatea, cât și mediul contribuie la dezvoltarea și cristalizarea tuturor trăsăturilor și că amploarea contribuțiilor lor nu poate fi specificată în mod exact pentru nicio trăsătură.

Diferitele tulburări de ordin psihologic s-au dovedit a fi influențate în mod semnificativ de factorii genetici, dar gradul de influență genetică a variat considerabil de la o tulburare la alta. Cele mai multe tulburări par a fi influențate de multiple gene. Nu există asociații confirmate fără echivoc între un polimorfism genetic și o tulburare. De exemplu, constatarea că unele dintre anomaliile biologice/neuropsihologice din schizofrenie sunt, de asemenea, prezente și la rude neafectate sugerează o tendință familială genetică, precum și necesitatea expunerii la anumite condiții de mediu și anumite experiențe de viață pentru a explica fenotipul schizofrenic.

Literatura de specialitate este vastă, iar concluziile sunt variate, însă tendința studiilor din ultimii ani este de a elimina abordările exclusiviste (nativismul și constructivismul) și de a acorda atenție atât mediului, cât și eredității în explicarea dezvoltării psihice.

Mediul și ereditatea se află în strânsă interacțiune și interdependență, ambele având un rol esențial și definitoriu în dezvoltarea noastră psihică, și nu numai. Astfel, punctul meu de vedere este convergent cu cel al specialiștilor care au în vedere aportul mediului, dar și al eredității, surprinzând necesitatea studierii interacțiunii dintre cele două.

Ereditatea este o premisă, o condiție necesară, dar nu suficientă pentru dezvoltarea ulterioară. Ereditatea asigură apariția însușirilor fizice precum: greutatea, culoarea ochilor, a pielii, înălțimea, grupa sanguină, anumite particularități ale metabolismului, ale sistemului nervos etc., dar și o serie de însușiri psihologice, toate acestea fiind premise ale dezvoltării.

Dezvoltarea noastră psihică completă și atingerea unor niveluri funcționale înalte nu sunt posibile decât prin influențele de mediu: mediul familial, natural și ecologic, socio-cultural etc. Astfel, mediul are un rol considerabil de stimulare și valorificare a dispozițiilor genetice. Deși o persoană poate avea toate caractersticile genetice necesare pentru a-și putea însuși limbajul (structură cerebrală, aparat fonator, auz etc.), ea are nevoie de influențe din partea mediului pentru a-și dezvolta limbajul (exemplu: copiii crescuți de animale).

Un alt exemplu care surprinde concepția mea asupra raportului dintre ereditate și mediu în dezvoltarea psihică este achiziția sistemlui de valori, a credințelor, principiilor, a concepției despre lume și viață, a scopurilor. Acestea se cristalizează sub influența mediului, având drept fundament ereditatea.

Un caz concret care să ilustreze această viziune cu privire la raportul ereditate-mediu în influenţarea dezvoltării psihice este următorul: o persoană din familie are un intelect de limită. Din cauza acestei deficiențe, rudele au constatat că nu are capacitățile necesare pentru a-și crește și educa corespunzător copilul. Astfel, la vârsta de 1 an copilul a fost luat de un alt membru al familiei care s-a implicat intens în creșterea și educația copilului, oferindu-i toate resursele necesare: materiale, afective, educaționale etc.

Copilul, ajuns la vârsta de 4 ani, nu reușea să aibă progrese pe mai multe planuri: limbaj, cogniție (să numere, să recunoască culorile, să potrivească forme, să numească mai mult de 10 obiecte). Persoanele care îngrijeau acest copil au început să își pună semne de întrebare și au cerut ajutorul unui specialist. Investigațiile de specialitate și testele psihologice au indicat o deficiență de intelect, o întârziere în dezvoltarea cognitivă prezentă în istoricul mamei sale. Acest lucru ne poate duce cu gândul la o trasmitere genetică, iar influențele mediului au acționat pe acest fundament ereditar care a condiționat întregul proces de dezvoltare a copilului.

Cazul relatat subliniează interacțiunea și influențarea reciprocă dintre ereditate și mediu, ereditatea fiind o premisă, un fundament pentru influențele mediului, iar acestea din urmă sunt condiționate de aspectele ereditare existente.

Înțelegând limitele unei persoane, cât și punctele forte, aptitudinile, caracteristicile înalt dezvoltate, pot fi găsite modalitățile optime de acțiune pentru valorificarea potențialităților și pentru ameliorarea sau compensarea deficiențelor sau insuficiențelor ereditare. În acest fel, poate fi găsit un echilibru între influențele de mediu și posibilitățile de asimilare ale individului în funcție de zestrea ereditară.

Dacă ai întrebări, neclarități, dorești să îmi spui ceva sau să faci o programare,

te invit să mă contactezi!

Referințe bibliografice

Anastasi, A. (1958). Heredity, environment, and the question "how?" Psychological Review, 65(4), 197–208. doi.org/10.1037/h0044895

Bouchard, T. J., & Loehlin, J. C. (2001). Genes, evolution, and personality. Behavior genetics, 31(3), 243-273.
Bouchard, T. J., & McGue, M. (2003). Genetic and environmental influences on human psychological differences. Developmental Neurobiology, 54(1), 4-45. doi: 10.1002/neu.10160
Kendler, K. S., & Baker, J. H. (2007). Genetic influences on measures of the environment: a systematic review. Psychological medicine, 37(5), 615-626. DOI: 10.1017/S0033291706009524
Negovan, V. (2006). Introducere în psihologia educației. București: Editura Universitară.

Tsuang, M. (2000). Schizophrenia: genes and environment. Biological psychiatry, 47(3), 210 - 220. doi.org/10.1016/S0006-3223(99)00289-9